Antrenorul ucrainean Oleg Protasov a semnat, luni, un contract valabil pentru doi ani cu Steaua, el urmand sa il aiba ca antrenor secund pe Stefan Stoica. Fostul jucator al lui Dinamo Kiev a participat, alaturi de presedintele executiv Mihai Stoica la o conferinta de presa. "Sunt multumit si mandru ca am venit la Steaua. Este cea mai importanta echipa din Romania, are multi suporteri, care o sprijina in drumul spre victorie. Nu au existat probleme cu contractul, ne-am inteles din prima zi a tratativelor de la Atena, dar stiti cum e cu hartiile, intotdeauna apar mici probleme. Steaua este o echipa mare, cu o istorie mare, iar noi vrem sa castigam totul. Avem o luna pana la primul meci din turul II preliminar al Ligii Campionilor, iar obiectivul nostru este sa fim pregatiti. Important este sa credem in sansele proprii, iar cu multa munca vom reusi. Stiu ca la Steaua sunt multi jucatori tineri, mie imi place sa lucrez cu tinerii, dar lotul va mai fi completat dupa discutiile cu conducerea, fiind posibil sa apara si jucatori straini. Eu sunt antrenor care iubeste jocul ofensiv, rapid, dar pentru acest lucru este nevoie de o aparare puternica. Apararea trebuie sa ajute atacul si invers. Mai mult ca sigur, formula defensiva va ramane aceeasi. Nu cred ca echipa trebuie sa joace intr-un sistem anume, pentru ca cea mai puternica arma in joc este schimbarea. Steaua isi propune mereu sa fie in frunte, lucru care se aseamana cu caracterul meu", a spus Oleg Protasov.
Noutatile Victoras Iacob si Andrei Enescu.
Oleg Protasov a condus luni dupa-amiaza primul antrenament al Stelei, noutatile din lotul campionilor numindu-se Victoras Iacob de la Otelul Galati, Andrei Enescu de la Building Vanju Mare. Daniel Balan a revenit dupa imprumutul de la FC Vaslui iar Daniel Orac dupa cel de la FC Caracal.
Noutãti Steaua Bucuresti – poza de Kameleonu, in Va place fotbalul? · 13.9KB
Comisia de Disciplina a FRF s-a pronuntat, vineri, cu privire la memoriul intocmit de selectionerul Victor Piturca, suspendandu-l pe Mirel Radoi 4 etape, jucatorul Stelei fiind si amendat cu 1.350 de euro. Considerand decizia netemeinica si neregulamentara, Steaua o va ataca la Comisia de Apel.
Noutãti Steaua Bucuresti – poza de Kameleonu, in Va place fotbalul? · 8.6KB
In perioada 4-17 iulie, Steaua va pleca in Austria pentru un stagiu de pregatire. Cartierul general al ros-albastrilor se va afla la Kaprun, o statiune montana aflata la 80 de kilometri sud de Salzburg. In aceasta perioada, echipa noastra va disputa trei jocuri de pregatire, pe 6 iulie cu campioana Sloveniei, ND Gorica, pe 10 iulie si pe 16 iulie, cu adversari care vor fi desemnati ulterior. Ultimul meci amical inaintea debutului in turul II preliminar al Ligii Campionilor se va disputa pe 20 iulie, in Romania, cel mai probabil impotriva unei divizionare B.
FC Steaua si Dumitru Dumitriu au intrerupt colaborarea prin acordul ambelor parti, antrenorul cu care echipa noastra a incheiat sezonul 2004-2005 pe banca despartindu-se in conditii amiabile de patronul Gigi Becali. "Am fost la sediul clubului, ne-am strans mainile, iar eu voi ramane pe viata stelist. Tin sa le multumesc tuturor colaboratorilor pe aceasta cale, si nu in ultimul rand suporterilor pentru aceasta performanta. Doresc Stelei mult succes in incercarea de a se califica in grupele Ligii Campionilor", a declarat Titi Dumitriu pentru site-ul www.steauafc.ro
Noutãti Steaua Bucuresti – poza de Kameleonu, in Va place fotbalul? · 5KB
FC Steaua l-a transferat in aceasta dupa-amiaza pe Victoras Iacob, atacantul semnand un contract pe trei ani cu ros-albastrii. Fostul jucator al Otelului Galati este nascut pe 14.10.1980 si va fi trecut pe lista cu care Steaua va ataca preliminariile Ligii Campionilor.
Noutãti Steaua Bucuresti – poza de Kameleonu, in Va place fotbalul? · 3KB